R. Moldova revine la starea de urgență în sănătate pe fundalul creșterii cazurilor de COVID-19. Astfel, CNSP a instituit cod roșu în toată țara pentru perioada 30 noiembrie -15 ianuarie 2021. Potrivit Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, localurile se închid de la ora 22:00 transmite Agora.md

Vezi toate restricțiile impuse în această perioadă. 

1. Se interzice, începînd cu data de 28 noiembrie 2020, activitatea localurilor de tip disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club etc

2. Se interzice activitatea restaurantelor, barurilor, cantinelor, cafenelelor în intervalul orelor 22.00 - 07.00.

3. Se interzice organizarea şi desfăşurarea- conferinţelor ştiinţifice, competiţiilor sportive, olimpiadelor, cu prezenţa fizică a persoanelor.

4. Se interzice desfăşurarea activităţilor, cu prezenţa spectatorilor, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, caselor de cultură.

5. Se dispune conducătorilor instituţiilor publice şi private stabilirea unui regim flexibil sau special de lucru, cu atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcţionalităţii instituţiei şi a personalului activitatea căruia necesită prezenţa obligatorie la serviciu. Pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezenţa obligatorie la locul de muncă, să fie asigurată munca la distanţă.