Dubăsari

SCANDAL la Dubăsari! Consiliul Raional a fost acţionat în judecată pentru că a permis repararea unor biserici

26 August 2014 - 18:01
0.0 / 0
471
0


Consiliul raional Dubăsari a fost acţionat în judecată pentru că a alocat bani pentru reparaţia bisericilor cu statut de monument de arhitectură. Cancelaria de Stat solicită recuperarea a 100.000 de lei, bani folosiţi pentru sisteme de încălzire şi lucrări de amenajare a sfintelor lăcaşe.

Biserica din satul Coşniţa, raionul Dubăsari, a fost construită în anul 1898. Lăcaşul a fost deteriorat puternic în cel de-Al Doilea Război Mondial.

"Când e frig tare, aici apa îngheaţă, temperatura e mai jos de zero. Noi creştinii, am depus un demers, consiliul raional a aprobat şi au fost alocaţi bani pentru cazan şi cinci calorifere", a declarat parohul Bisericii "Sfântul Dumitru" din satul Coşniţa, Veceslav Ciorbă.

Din banii consiliului a fost cumpărat un sistem de încălzire şi pentru o alt locaș cu statut de monument de importanță locală. Este vorba despre biserica din satul Pârâta.

Locuitorii din Pârâta se bucură din plin de sistemul de încălzire. Preotul susţine că datorită acestui fapt, numărul enoriaşilor care vin iarna la biserică s-a majorat.

Litigiul a ajuns acum la Curtea Supremă de Justiţie, iar președintele raionului Dubăsari consideră că banii au fost alocați fără abateri de la legislație.

"Este şi o obligaţie de a realiza o necesitate a locuitorilor. Noi vom merge mai departe, sunt convins că vom câştiga", a zis preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi.

Şi reprezentanţii Ministerului Culturii consideră că administraţia publică a procedat corect când a alocat bani pentru biserici.

"Administraţia publică locală este obligată şi are tot dreptul să aloce banipentru proiecte de restaurare şi amenajare a acestor edificii de cult", a menţionat directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă.

Reprezentanţii Cancelariei de Stat au declarat că Legea privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie prevede că bisericile şi cultele religioase sunt autonome, separate de stat. De aceea, consideră că acţiunile consiliului raional Dubăsari sunt abateri de la norma legală.

Sursa :    Publika.md
Imagini:   Link.md
0 Comentariiев

0 Comentariiев

Alte știri

Actualitate

Bătaie, filmată la Mitropolia Moldovei din Iași: Enoriaşii s-au luat la pumni

Joi seara, peste 20 de credincioşi s-au bătut în curtea Mitropoliei Moldovei din Iași, din...

Social

La 6 ani cancerul a lăsat-o oarbă , iar acum poate să-și piardă și graiul

Soarta a fost nemiloasă cu micuța Evelina Muntean , la 6 anișori a rămas oarbă din cauza c...

Extern

Pompierii din Australia sunt epuizati si cer demisia premierului: „Stiai ca se va intampla asa ceva, ai fost total ignorant”

Incendile uriase din Australia continua sa faca ravagii, iar ploile din ultimele 24 de ore...