Saraca lipita pamantului. O batrana in varsta de aproape 90 de ani nu a facut focul in soba iarna aceasta niciodata. Femeia ingheata de frig in casa pentru ca nu are bani si nici lemne ca sa se incalzeasca. Desi a scris o cerere la primarie pentru a i se aloca lemne, aceasta nu a mai primit nici un raspuns. Mai mult de atat batrana spune ca de cateva zile nu are nici paine pe masa.





Efimia Artemciuc din Causeni locuieste intr-o casa care nu are nici macar geamuri. Batrana incearca sa se incalzeasca cu cateva sticle cu apa calda pe care le pune sub plapuma. 

 

Cu toate ca are o casa mare, femeia traieste pe timp de iarna intr-o odaie de 20 de metri patrati. Ea nu are ce manca si nici lemne cu care sa faca focul, iar toata pensia sa se duce pe medicamente.

 

Vecinii spun ca din mila uneori o luau pe matusa Efimia la ei peste noapte ca sa nu inghete in casa. Primarul orasului Causeni recunoaste ca batrana s-a adresat dupa ajutor. Pe de alta parte asistentii sociali sustin ca femeia a beneficiat anul acesta de un ajutor in suma de 1000 de lei pentru perioada rece a anului.