Delegaţia moldovenească în Comisia Unificată de Control denunţă din nou problemele create de partea transnistreană, în Zona de Securitate. Potrivit serviciului de presă al CUC, separatiştii instalează posturi ale structurilor de forţă dar şi marginalizează rolul Comisiei în exercitarea controlului şi luării măsurilor adecvate în acest sens.

Potrivit părţii moldoveneşti, la 5 decembrie 2012, la postul grănicerilor transnistreni, de lângă trecerea cu bac, în apropierea localităţii Slobozia, acestea au fost surprinşi de către pacificatori moldoveneşti, care au depistat postul nou instalat ilegal.


„Grănicerii au blocat trecerea pacificatorilor. La rândul său, comandantul militar superior transnistrean V.A.Bugaev în repetate rânduri refuză categoric examinarea obiectivă a problemei prin organizarea unei deplasări în teren a grupului de observatori şi înregistrarea situaţiei existente.


 Anterior la bacul respectiv nu era niciun post, acum însă, pe teritoriul dat este instalat un post de control grăniceresc cu toată infrastructura corespunzătoare”, se menţionează într-un comunicat de presă.


Potrivit sursei citate, „caracterul neconstructiv al delegaţiei transnistrene demonstrează din nou faptul că mecanismul existent de menţinerea a păcii nu este în stare să exercite atribuţiile însărcinate din cauza poziţiei neconstructive a părţii transnistrene.

În situaţia în care pacificatori sunt reţinuţi de către structurile de forţă, iar Comandamentul Militar Unificat nu reacţionează adecvat şi nu întreprinde măsurile necesare, este absolut inevitabilă întrebarea – care este rostul documentelor ce reglementează operaţiunea, organizării exerciţiilor şi declaraţiilor permanente privind concordanţa operaţiunii de menţinerea a păcii cu principiile şi standardele ONU şi OSCE.

 
Pericolul situaţiei existente constă în faptul că partea transnistreană, prin creşterea prezenţei forţelor sale în Zona de Securitate, tensionează în mod evident situaţia în zona de responsabilitate a Forţelor de Mixte de Pacificare”.