Jurnal TV: Agricultorii, ameninţaţi de separatişti

09 Aprilie 2020 13:52 451 0
Fermierii din raionul Dubăsari care nu-şi pot prelucra terenurile din cauza interdicţiilor impuse de separatiştii transnistreni le cer autorităţilor de la Chişinău să intervină. S-ar putea să le fie oferite compensaţii, susţin reprezentanţii Ministerului Agriculturii. 


Separatiştii transnistreni îi cheamă pe fermierii din satele Doroțcaia, Pârâta, Molovata-Nouă, Pohrebea şi Cocieri, situate pe malul stâng al Nistrului, dar aflate sub jurisdicţia Chişinăului, să semneze cu ei contracte de arendă şi să le plătească impozite. Asta chiar dacă terenurile aparţin localnicilor. 

Şeful Serviciului de presă al Ministerului Agriculturii susţine că se caută o soluţie şi că, cel mai probabil, fermierii vor primi compensaţii de la stat. 

Anterior, autorităţile de la Chişinău au menţionat că partea transnistreană nu are dreptul să pretindă la aceste pământuri şi că Tiraspolul a luat o decizie unilaterală. Situaţia este similară cu cea din anului 2004 când peste o mie opt sute de ţărani din satele Doroțcaia, Pârâta, Molovata-Nouă, Pohrebea şi Cocieri nu au avut acces la terenurile lor agricole, amplasate la est de traseul Râmbinţa Tiraspol, iar mai multe companii din raionul Dubăsari au dat faliment. Separatiştii au reintrodus restricţiile la începutul acestui an. 

sasa320


Total comentarii: 0

avatar