Potrivit lui Nirca, organele de drept au conservat cazul privind intoxicarea sa. „Bănuiesc că lumea interlopă din localitate este bincuvântată de organele de drept, în special de procuratură. Nu voi numi numele autorităţii criminale din localitate pentru că este un transfug de la un partid la altul, iar acum suntem în campanie electorală”, a declarat Nirca în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, acesta susţine că, după conferinţa pe care a susţinut-o la 25 martie curent, pe numele soţiei sale a fost intentat un dosar penal, în baza descoperirii unor muniţii la domiciliul acestuia. Primarul de Cocieri crede că este un dosar la comandă.

Anterior, Serghei Nirca a prezentat rezultatele expertizelor medico-legale efectuate în Austria, Ucraina şi Belarus, care demonstrează că primarul de Cocieri a fost otrăvit cu o substanţă periculoasă care atacă, în primul rând, sistemul nervos. Acesta consideră că autorul complotului ar fi fostul primar al satului, Sergiu Popa, din cauza a 35 hectare de pământ din lunca râului Nistru.
COMENTARIILE CARE AU FOST POSTATE PE SITE-UL www.Privesc.eu

Comentarii

  • Ella eee, dap se aude rau
  • Ella va rog, spuneti/le sa vorbeasca mai tare, daca se poate
  • Colean In ce raion e Cocieriul?
  • Alexandru R. Dubasari
  • Colean Si unde se afla conducerea r. Dubasari?
  • guest_18 da cum se intoxicheaza o locuinta sau un automobil?
  • Colean Sursele de intoxicare cu plumb pot fi benzina, alimentele si bauturile, care se pastreaza in vase, in componenta carora intra plumb sau vopsele
  • guest_18 dap acolo e o strategie de invidiat! sa poti sa infiltrezi omului produse sau bauturi, din moment ce el este la curent cu asta si cred ca se protejeaza
  • Colean Nu pare convingator ceea ce spune.
  • guest_18 sdaca intr-adevar a fost intoxicat, la ce naiba sta, inca si impreuna cu familia, in satul cela? deci, functia de primar e mai importanta
  • guest_18 daca e asa, ap in curand toate locuintele satului vor fi intoxicate
  • Colean Sursa de intoxicare folosita in aceste cazuri este una profesionista, adica de o concentratie extrema.
  • Colean Cine sint concurentii lui?
  • guest_18 el vorbeste despre sergiu popa?
  • Colean Dupa cataturi nu pare nici el de pus la icoane.
  • guest_18 precis ca au niste reglari de conturi intre ei si unu mai destept face conferinte
  • Colean El pare mai destept, dar conferintele le fac cei mai slabi.
  • Colean El vrea ca cineva sa ia atitudine pentru spalare de bani, cand autoritatile de toate rangurile doar de asta si se ocupa?!
  • guest_18 intrebati-l va rog de ce nu pleaca, daca familia e in pericol?