Acţiuni de comemorare au avut loc şi în localităţile Corjova şi Cocieri, acolo unde s-au dat cele mai grele lupte pentru apărarea integrităţii Republicii Moldova. Spre deosebire de ceilalţi ani, evenimentele s-au desfăşurat fără incidente. Totuşi, de această dată, organizatorii au decis să nu arboreze drapelul naţional la Corjova, pentru a evita provocările din partea separatiştilor transnistreni.

La Corjova, zeci de oameni au participat la slujba de pomenire şi au depus flori la Monumentul ostaşilor căzuţi.

Ulterior, oamenii au mers la cimitirul din localitate unde i-au comemorat pe cei căzuţi în război. Întreaga procesiune a fost urmărită îndeaproape de peste 50 de miliţieni transnistreni.

"Tot mai puţini oameni vin la astfel de acţiuni. Am plasat informaţii că se organizează măsura de astăzi, totul a fost distrus, rupt", a spus Valeriu Miţul, fost ostaş.

"Miliţia de la Dubăsari cam în tot anul ne înconjoară, ca să nu arborăm drapelul. Este primul an când nu l-am arborat ca să evităm problemele", a declarat primarul satului Corjova, Sergiu Oprea.

Manifestaţii similare au fost organizate şi la Cocieri.

"Data de doi martie este o zi de comemorare din 1992 încoace. Este o durere, pentru că noi tot timpul am fost paşnici", a menţionat primarul satului Cocieri, Ion Miţcul.

"Aici am fost două luni şi jumătate, am apărat din primele zile, am săpat şi tranşee", îşi aminteşte fostul ostaş Ion Gospodarenco.

În timpul luptelor de la Cocieri, au murit 64 de combatanţi. În total, în războiul de la Nistru şi-au pierdut viaţa 315 militari moldoveni.