Etichete

Sursa ştirii

Info-prim neo


Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) va pregăti un amendament la Codul Audiovizualului pentru sancţionarea posturilor TV care comit greşeli de exprimare şi de traducere în emisiunile lor.
 

Mariana Onceanu-Hadârcă, membrul CCA, a spus că s-a luat act de raportul experţilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei despre monitorizarea calităţii limbii la 13 posturi din ţară şi unicul lucru pe care-l poate face acum CCA e să le recomande radiodifuzorilor să respecte normele lingvistice.

Membrii CCA au concluzionat că această monitorizare a fost binevenită, deoarece a demonstrat existenţa unei probleme, iar radiodifuzorii au posibilitatea să se autosesizeze. CCA consideră că trebuie să continue colaborarea cu Academia de Ştiinţe a Moldovei şi pentru a urmări cum evoluează situaţia.

În alt context membrii CCA au menţionat că e nevoie de reglementat legal şi procesul de renunţare la licenţa câştigată prin concurs. Aceştia s-au referit la cazurile când unii radiodifuzori aplică pentru frecvenţe în mai multe localităţi din ţară, iar dacă nu o obţin pe cea din capitală, renunţă şi la celelalte.