Femeile în etate din satul Coşniţa au posibilitatea de a comunica, a face lucru manual şi de a organiza activități culturale într-un cerc de creație, deschis la centrul comunitar „Casa Speranței”. Centrul are menirea de a organiza activități speciale pentru persoane în vârsta şi copiii cu dizabilităţi dar, din lipsa surselor financiare, acesta activează doar parțial.

Odată în săptămână femeile în etate din Coşniţa se întâlnesc la „Casa Speranței” pentru a-și petrece timpul cu folos. Toate sunt dintr-un sat şi se cunosc foarte bine, acesta le ajută să comunice. Ele brodează, croșetează, împletesc, iar lucrurile confecționate sunt adunate într-o expoziție foarte bogată în culori şi imaginație.

Deşi Centrul trebuie să organizeze activități şi pentru copiii cu dizabilităţi, acest lucru nu este posibil din lipsa surselor financiare. Potrivit directorului centrului, din aceleași motive sunt nevoiți să-şi suspende activitatea doi asistenți sociali un psiholog şi un medic care sunt în listat de state.

Construcția Centrului a costat circa 120 mii de euro, bani alocați de către Organizația de caritate „Moldova Vision” din Irlanda. Centrul este preconizat pentru activități destinate mai multor categorii de copii, precum: copii cu dizabilităţi, copii din familii vulnerabile, copiii străzii. Acum în raionul Dubăsari activează 9 centre comunitare (2 la Oxentea, 1 la Holercani, 2 la Coşniţa, 3 la Doroţcaia şi 1 la Pîrîta).

Irina Glod,

Nicolae Nesterov

atasamente: