Economic

ANDRIAN CANDU: Chișinăul va convinge Tiraspolul de BENEFICIILE Acordului de Asociere cu UE pentru Transnistria

30 Decembrie 2014 - 07:00
1.4 / 10
461
0
În 2015 Chișinăul va încerca să convingă Tiraspolul că aplicarea Acordului de Asociere și privind Zona Liberului Schimb al Moldovei cu Uniunea Europeană va fi avantajos și pentru Transnistria. Acest fapt l-a declarat vicepremierul, ministrul în exercițiu al Economiei, Andrian Candu.

El a ținut să reamintească că companiile din Transnistria deja exportă majoritatea produselor sale în Uniunea Europeană și nu pe alte piețe, precum și faptul că UE îi revin 50-65 la sută din volumul total al exportului transnistrean, scrie noi.md.

Șeful Ministerului Economiei a specificat că pentru menținerea regimului preferențial al livrărilor în UE Transnistria va trebui să depună un șir de eforturi considerabile, să execute unele condiții, menționînd că este vorba despre regulile de concurență, certificarea originii produselor și alte chestiuni tehnice.

AndrianCandu consideră că anul 2015 ar putea fi un an de apropiere între malurile drept și stîng ale Nistrului, dacă va avea loc trecerea de la discuții teoretice ale părților la pași practici. În opinia lui, aplicarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb al RM-UE prezintă avantaje pentru agenții economici din Transnistria și poate contribui la reintegrarea țării. AndrianCandu și-a exprimat speranța că spirtul și abordarea practică vor predomina asupra speculațiilor politice.
0 Comentariiев

0 Comentariiев

Alte știri

Transnistria

„Dincolo de Nistru” – un proiect, la TV8, despre oameni și istorii de viață, din regiunea transnistreană

Astăzi, la tv8 a fost lansat un nou proiect video, „Dincolo de Nistru” – „Река без границ”...

CORONAVIRUS

Covid-19. Șapte decese noi și 257 de persoane aflate în stare gravă

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova anunță 7 decese n...

CORONAVIRUS

RECORD. Alte 252 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus

Alte 252 cazuri de infecție cu noul Coronavirus au fost înregistrate astăzi, 13 mai, în Re...